Dincolo de cuvinte: Contextul în limba japoneză

Transcriere podcast

Ben: Bun venit înapoi la „Povestea Limbilor”. Sunt Ben. Iar astăzi, călătorim în Asia de Est pentru a explora o limbă care îi fascinează și, să fim sinceri, îi intimidează pe mulți dintre noi: japoneza. Colega mea obișnuită, Clara, este plecată, așa că sunt încântat să am alături o nouă expertă. Bun venit la emisiune, Sarah.

Sarah: Bună, Ben, mă bucur să fiu aici. Și ai dreptate, „intimidant” este cuvântul pe care majoritatea oamenilor îl folosesc atunci când văd pentru prima dată o propoziție în japoneză. Arată ca un zid de caractere frumos, dar impenetrabil.

Ben: Exact! Pare că trebuie să înveți trei limbi diferite doar pentru a citi o singură propoziție. Ai aceste caractere complexe, asemănătoare unor imagini, apoi unele curbate, apoi unele ascuțite, unghiulare. De unde să începem să deslușim asta?

Sarah: Este locul perfect de unde să începem. Nu sunt trei limbi, ci trei sisteme de scriere care lucrează împreună în armonie, ca o trusă de scule. În primul rând, ai Kanji, caracterele complexe împrumutate din chineză. Ele reprezintă idei întregi, cum ar fi 山 pentru „munte”. Ele sunt substantivele și rădăcinile verbelor – sensul de bază.

Ben: În regulă, elementele de bază. Dar celelalte două?

Sarah: Ele sunt liantul. Scrierea curbată este Hiragana. Este fonetică, ceea ce înseamnă că fiecare caracter este o silabă, cum ar fi „ka”, „shi”, „to”. Se ocupă de toată partea gramaticală – terminațiile verbelor, particulele, lucruri care nu au un kanji. Apoi ai Katakana, cea unghiulară. Este tot fonetică, dar rolul său principal este pentru neologismele străine. Deci numele tău, „Ben”, sau cuvântul „cafea”, ar fi scrise în Katakana.

Ben: Uau, deci o singură propoziție le poate îmbina pe toate trei pentru a îndeplini sarcini diferite. De fapt, este foarte eficient când te gândești la asta.

Sarah: Exact. În propoziția „Eu beau cafea”, cuvintele „eu” și „beau” ar putea fi Kanji, părțile gramaticale ar fi în Hiragana, iar cuvântul „cafea” ar fi în Katakana. Pare descurajant, dar este un sistem vizual genial.

Ben: Deci, odată ce ai urcat acest munte al sistemului de scriere, devine gramatica mai ușoară? Am auzit că este complet pe dos față de engleză.

Sarah: „Pe dos” este un cuvânt bun pentru cum se simte la început! Engleza este Subiect-Verb-Obiect: „I eat an apple”. Japoneza inversează asta la Subiect-Obiect-Verb: 「私はりんごを食べます」 (Watashi wa ringo o tabemasu), care se traduce literal prin „Eu măr mănânc”. Verbul vine întotdeauna la sfârșit.

Ben: Deci cum știi care este subiectul și care este obiectul dacă ordinea este atât de flexibilă?

Sarah: Asta e magia particulelor. Sunt cuvinte mici care vin după un substantiv pentru a-ți spune rolul său în propoziție. Deci, wa marchează subiectul, iar o marchează obiectul. E ca și cum fiecare cuvânt are o mică etichetă pe el care explică ce treabă are. Ordinea cuvintelor se poate schimba, dar etichetele mențin sensul clar.

Ben: Fascinant. Este o logică complet diferită. Dincolo de aspectele tehnice, japoneza are reputația de a fi incredibil de politicoasă. Cum este asta integrat în limbă?

Sarah: Te referi la Keigo, sau vorbirea onorifică. Este probabil cea mai esențială parte culturală a limbii. Este un sistem complex de vocabular și forme verbale care se schimbă în funcție de persoana cu care vorbești. A vorbi cu șeful tău este fundamental diferit de a vorbi cu prietenul tău sau cu un client.

Ben: Deci este mai mult decât a spune „domnule” sau „doamnă”?

Sarah: O, mult mai mult. Există forme pentru a înălța persoana cu care vorbești și alte forme pentru a te umili. De exemplu, nu ai folosi același verb pentru „a mânca” când vorbești despre șeful tău care mănâncă față de tine care mănânci. Este un sistem construit pe arătarea respectului pentru ierarhia socială și menținerea armoniei.

Ben: Asta sună ca un câmp minat pentru cursanți! Să lămurim un alt punct de confuzie. Mulți occidentali grupează chineza și japoneza la un loc. Cât de înrudite sunt de fapt?

Sarah: Aceasta este o concepție greșită uriașă. Sunt familii lingvistice complet diferite. Da, japoneza și-a împrumutat sistemul de scriere, Kanji, din China, dar aici se termină asemănarea. Este ca și cum engleza folosește alfabetul latin, dar nu este o limbă romanică precum franceza sau spaniola. Chineza este o limbă tonală, unde înălțimea vocii schimbă complet sensul unui cuvânt. Japoneza nu este tonală; are un accent tonal mai subtil, ceea ce face pronunția surprinzător de simplă pentru cursanți.

Ben: Deci, sunetul este de fapt una dintre părțile mai ușoare?

Sarah: Absolut. Are cinci sunete vocalice clare, la fel ca spaniola – „a, i, u, e, o” – foarte consecvente. Este un adevărat cadou pentru cursanți.

Ben: Am văzut cum cultura japoneză s-a răspândit la nivel global prin anime și manga. Cum a influențat acest lucru limba?

Sarah: Enorm. Cuvinte precum kawaii (drăguț) sau sugoi (uimitor) sunt cunoscute în întreaga lume. Dar este și o stradă cu două sensuri. Japoneza este genială la împrumutarea și adaptarea cuvintelor din engleză, creând ceva nou. Ei o numesc wasei-eigo, sau „engleză fabricată în Japonia”. Un exemplu grozav este salaryman pentru un angajat de birou, sau cuvântul mansion, care în Japonia nu înseamnă o proprietate imensă, ci un apartament modern sau un condominium.

Ben: Nu cred! Deci, dacă îți cauți un „mansion” în Tokyo, cauți de fapt un apartament. Care sunt alte caracteristici unice, expresive ale limbii?

Sarah: Preferata mea trebuie să fie bogăția sa în onomatopee. Există cuvinte pentru sunete, dar și pentru stări de spirit. Zaa-zaa este sunetul ploii torențiale. Dar waku-waku este sentimentul de anticipare entuziastă, iar kira-kira descrie ceva sclipitor sau strălucitor. Adaugă această textură și vivacitate incredibilă, care este adesea greu de tradus.

Ben: Deci, pentru a rezuma, avem o limbă cu un sistem de scriere pe mai multe niveluri, o gramatică cu verbul la sfârșit, un sistem profund de respect încorporat și acest vocabular incredibil de expresiv. Care este singurul lucru pe care un cursant ar trebui să-l înțeleagă pentru a o pricepe cu adevărat?

Sarah: Este faptul că japoneza este o limbă cu context înalt. Ceea ce este lăsat nespus este adesea mai important decât ceea ce se spune. Există un concept faimos numit 「空気を読む」 (kūki o yomu), care înseamnă literal „a citi aerul”. Este vorba despre înțelegerea situației, a semnalelor sociale, a sensului nerostit. A învăța japoneza nu înseamnă doar a memora cuvinte; înseamnă a învăța să percepi lumea dintr-o perspectivă mai nuanțată, indirectă și armonioasă.

Ben: Sarah, aceasta a fost o analiză aprofundată incredibilă. Ai transformat ceva ce părea intimidant în ceva logic și frumos. Îți mulțumesc foarte mult că ai fost alături de noi.

Sarah: A fost plăcerea mea, Ben. La revedere tuturor!

Ben: La revedere.