Istoria hibridă a limbii engleze

Transcriere podcast

Ben: Bun venit tuturor la o serie complet nouă de la creatorii Vocafy. Am numit-o „Povestea limbilor”, unde explorăm istoriile fascinante, ciudate și minunate din spatele limbilor lumii. Eu sunt Ben și, desigur, sunt aici cu experta noastră lingvistă, Clara.

Clara: Salut, Ben! Sunt atât de entuziasmată să începem. Și începem cu una importantă: engleza. Limba pe care o vorbim chiar acum.

Ben: Exact. Și, ca unul care învață alte limbi, am început să-mi dau seama cât de... ciudată e engleza. De exemplu, de ce avem trei cuvinte care înseamnă aproape același lucru, precum kingly, royal și regal? Pare inutil de complicat.

Clara: Acesta e punctul perfect de plecare, deoarece acest singur exemplu spune o mare parte din povestea limbii engleze. Aceste trei cuvinte sunt ca niște fosile din trei ere geologice diferite ale limbii. „Kingly” provine din engleza veche, limba germanică originală a anglo-saxonilor. „Royal” vine din franceza veche, adus de normanzi în 1066. Iar „regal” este un împrumut direct din latină, care a apărut în timpul Renașterii. Engleza nu este o singură limbă; este un hibrid, un amestec de cel puțin trei.

Ben: Deci e ca un monstru Frankenstein al limbilor?

Clara: (Râde) Un monstru Frankenstein frumos și incredibil de bogat, da. A început ca un dialect germanic modest. Gândește-te la cuvinte simple, de bază: house, water, man. Apoi au venit vikingii, care ne-au dat mii de cuvinte de zi cu zi precum sky, skin, get, take și chiar pronumele they, them și their. De asemenea, au simplificat mult gramatica.

Ben: Stai, vikingii... au simplificat gramatica engleză? Credeam că invaziile doar complică lucrurile.

Clara: Nu întotdeauna! Deoarece engleza veche și nordica veche erau înrudite, oamenii de rând au trebuit să găsească o modalitate de a comunica. Așa că au renunțat la multe dintre terminațiile gramaticale complicate pentru a găsi un teren comun. Dar adevăratul moment de cotitură a fost Cucerirea Normandă din 1066.

Ben: Wilhelm Cuceritorul.

Clara: Exact. Dintr-o dată, aveai o clasă conducătoare vorbitoare de franceză și o țărănime vorbitoare de engleză. Timp de 300 de ani, franceza a fost limba puterii, a legii și a mâncărurilor rafinate. Acesta este motivul pentru care avem exemplul faimos al fermierilor care cresc o „cow” (cuvântul din engleza veche), dar nobilii mănâncă „beef” (cuvântul francez). Același lucru este valabil și pentru „pig” și „pork”, „sheep” și „mutton”. Limba în sine reflectă o diviziune de clasă.

Ben: Incredibil. Deci de acolo provine vocabularul imens. Dar ce spui de cealaltă mare plângere a mea ca începător: ortografia. Pare complet deconectată de pronunție. Adică, though, through, tough... e un coșmar.

Clara: Ai atins celălalt mare accident istoric al limbii engleze. Răspunsul scurt este: tiparul a apărut în cel mai prost moment posibil. În secolul al XV-lea, tiparul a început să standardizeze ortografia. Dar imediat după aceea, engleza a trecut prin ceva numit „Marea Schimbare Vocalică”.

Ben: Marea Schimbare Vocalică? Sună dramatic.

Clara: Și a fost! Pe parcursul a câteva sute de ani, pronunția tuturor vocalelor lungi s-a schimbat sistematic. De exemplu, cuvântul „house” se pronunța „hus” (ca „goose”). Cuvântul „mouse” era „mus”. Dar ortografia era deja fixată de către tiparnițe. Așa că am rămas cu un sistem de scriere medieval pentru o limbă cu sunet modern. Practic, citim o imagine instantanee a modului în care suna engleza acum 500 de ani.

Ben: Deci engleza este o limbă germanică cu un vocabular predominant francez, simplificată de vikingi, cu un sistem de scriere înghețat în Evul Mediu. Nu e de mirare că pare ciudată.

Clara: Exact. Dar există și o parte bună în tot acest haos. Aceleași forțe care au complicat vocabularul și ortografia au făcut și gramatica incredibil de simplă, relativ vorbind. Engleza a renunțat la sistemul său complex de cazuri și, crucial, la genul gramatical. O masă nu este masculină sau feminină, este doar „the table”. Pentru oricine s-a chinuit să memoreze genurile în franceză, germană sau spaniolă, asta e o mare ușurare.

Ben: E un punct de vedere excelent. Deci cum a devenit această limbă mică și ciudată de pe o insulă lingua franca globală?

Clara: S-a întâmplat în trei valuri principale. În primul rând, Imperiul Britanic a răspândit engleza pe tot globul ca limbă a administrației și a comerțului. În al doilea rând, în secolul al XX-lea, ascensiunea Statelor Unite ca superputere economică și culturală — prin Hollywood, muzica pop și știință — a făcut din engleză limba discursului internațional. Și în al treilea rând, revoluția digitală, care s-a născut în SUA, a cimentat engleza ca limbă implicită a internetului, programării și tehnologiei.

Ben: Deci a fost o combinație de imperiu, cultură pop și tehnologie. Ceea ce duce la ultima mea întrebare: Există o singură engleză „corectă”? Ar trebui cei care învață să se concentreze pe engleza britanică sau pe cea americană?

Clara: Frumosul este că engleza nu mai este deținută de o singură țară. Este o limbă mondială. Deși engleza britanică și cea americană sunt cele mai faimoase două varietăți, există zeci de altele, precum engleza australiană, canadiană sau indiană. Pentru un începător, scopul nu este să stăpânească o singură formă „corectă”, ci să fie consecvent în standardul pe care alege să-l învețe, fiind în același timp capabil să le înțeleagă pe celelalte. Acum este o familie de limbi.

Ben: Deci, a învăța engleza înseamnă a învăța istorie, cultură și tehnologie, toate deodată.

Clara: Exact. Nu înveți doar o abilitate; te conectezi la o poveste vie, care respiră, despre cucerire, cultură și conexiune. Și înțelegerea acestei povești face ca părțile ciudate ale limbii să nu fie doar tolerabile, ci fascinante.

Ben: Clara, a fost un început uimitor pentru noua noastră serie. Îți mulțumesc că ai făcut ca engleza să aibă sens, cu toată ciudățenia ei.

Clara: Cu plăcere, Ben. Sunt atât de multe alte povești de spus.