Numeroasele limbi vorbite în China

Transcriere podcast

Ben: Bine ați revenit la „Povestea limbilor” cu Vocafy. Eu sunt Ben și sunt aici cu Clara. Astăzi abordăm o limbă vorbită de peste un miliard de oameni. Sau... nu-i așa? Clara, hai să vorbim despre „chineză”.

Clara: Mă bucur atât de mult că ai pus problema așa, Ben. Pentru că primul și cel mai important lucru de înțeles este că nu există o singură limbă numită „chineză”. Ceea ce numim chineză este de fapt o familie de limbi, multe dintre ele fiind la fel de diferite una de cealaltă precum spaniola de italiană sau franceză.

Ben: Stai, serios? Deci, dacă cineva din Beijing se întâlnește cu cineva din, să zicem, Shanghai, nu pot pur și simplu... să vorbească unul cu celălalt în limba lor maternă?

Clara: Adesea, nu, nu se pot înțelege deloc. Persoana din Beijing probabil vorbește mandarină. Persoana din Shanghai ar putea vorbi o limbă Wu. Gramatica este diferită, vocabularul este diferit, pronunția este complet diferită. Nu este ca și cum ai compara un accent britanic cu unul american; este ca și cum ai compara două limbi distincte.

Ben: Asta este uluitor. Cum poate o țară atât de vastă precum China să funcționeze cu un asemenea nivel de diversitate lingvistică? Trebuie să existe un fir comun.

Clara: Există, și este una dintre cele mai strălucite soluții din istoria omenirii: sistemul de scriere. Deși limbile vorbite sunt reciproc neinteligibile, timp de secole toate au împărțit aceleași caractere scrise. Așadar, vorbitorul din Beijing și cel din Shanghai s-ar putea să nu înțeleagă un cuvânt din ce spune celălalt, dar ar putea să-și scrie mesaje și să le înțeleagă perfect.

Ben: Deci caracterele reprezintă idei sau cuvinte, nu doar sunete.

Clara: Exact. Caracterul pentru „cal”, de exemplu, este 馬. În mandarină, l-ai pronunța mǎ. În cantoneză, o altă limbă chineză importantă, i-ai spune máah. Sunetele sunt total diferite, dar semnificația simbolului scris este identică. Această scriere comună a fost liantul care a ținut unită cultura chineză timp de milenii.

Ben: Ok, deci avem această familie de limbi vorbite diferite, unificate de un singur sistem de scriere. Care dintre aceste limbi este cea la care majoritatea dintre noi ne gândim ca fiind „chineza”?

Clara: Aceasta ar fi mandarina, sau Pǔtōnghuà, care înseamnă „limba comună”. Este limba oficială a Republicii Populare Chineze, a Taiwanului și a Singaporelui. Cu aproape un miliard de vorbitori nativi, este cea mai vorbită limbă maternă de pe planetă. Toată lumea din China continentală o învață la școală, așa că servește drept adevărata lingua franca a țării.

Ben: Și celelalte? Care este o altă limbă importantă de care am fi putut auzi?

Clara: Celălalt greu la nivel mondial este cantoneza, sau Yuè. Aceasta este limba din Hong Kong, Macao și o mare parte din provincia Guangdong. Datorită modelelor istorice de migrație, dacă te duci într-un Chinatown din Londra, Sydney sau San Francisco, este la fel de probabil să auzi cantoneză ca și mandarină. Are o amprentă culturală uriașă prin cinematografia și bucătăria din Hong Kong.

Ben: Deci mandarina și cantoneza sunt cele două principale. Dar mai sunt și altele, nu?

Clara: O, multe altele. Există Wu, vorbită în și în jurul Shanghaiului. Există Min, limba provinciei Fujian, care are multe dialecte proprii, precum Hokkien, care sunt foarte importante în Asia de Sud-Est. Apoi ai Hakka, Xiang, Gan... fiecare cu zeci de milioane de vorbitori și istorii bogate.

Ben: Aceasta este o imagine mult mai complexă decât mi-am imaginat vreodată. Pentru un cursant, care este cea mai mare provocare la abordarea oricăreia dintre aceste limbi? Am auzit că sunt tonurile.

Clara: Tonurile sunt cu siguranță primul mare obstacol pentru vorbitorii de limbi non-tonale precum engleza. O silabă simplă precum „ma” în mandarină poate însemna „mamă”, „cânepă”, „cal” sau „a certa”, în funcție exclusiv de tonul pe care îl folosești. Folosirea greșită a tonurilor poate duce la niște... neînțelegeri foarte confuze sau amuzante.

Ben: (Râde) Îmi pot imagina. „Aș vrea să-ți călăresc mama” în loc de „calul tău”.

Clara: Se întâmplă! Dar, deși tonurile și miile de caractere sunt o provocare, există o veste foarte bună pentru cursanți: gramatica este incredibil de simplă. Nu există conjugarea verbelor — fără „eu merg, el merge, noi am mers”. Nu există genuri gramaticale sau cazuri ale substantivelor. În multe privințe, structura propoziției este foarte directă. Odată ce treci de șocul inițial al tonurilor și caracterelor, construirea propozițiilor poate părea surprinzător de logică.

Ben: Deci, privind spre viitor, mandarina pur și simplu va înghiți toate aceste alte limbi din China?

Clara: Aceasta este marea dezbatere. Guvernul promovează puternic mandarina pentru unitatea națională și este cu siguranță dominantă în media și educație. Cu toate acestea, există și o mișcare în creștere pentru a păstra limbile regionale precum cantoneza și shanghaineza ca părți vitale ale identității și culturii locale. Este o tensiune clasică între unitatea națională și moștenirea regională.

Ben: Deci, pentru a concluziona: dacă cineva spune că „învață chineză”, aproape sigur învață mandarină. Dar povestea reală este că învață o ramură a unei familii de limbi imense și diverse, toate conectate printr-un sistem de scriere comun și antic.

Clara: Acesta este rezumatul perfect. Este o lume lingvistică mult mai bogată și mai complexă decât realizează majoritatea oamenilor. Înțelegerea acestei diversități este primul pas pentru a aprecia cu adevărat cultura și istoria Chinei.

Ben: A fost incredibil de revelator. Clara, îți mulțumesc că ne-ai ghidat prin povestea reală a limbilor chineze.

Clara: Cu plăcere, Ben. Este un subiect pe cât de profund, pe atât de fascinant.