Chimista care știa 16 limbi - Povestea lui Kató Lomb

Transcriere podcast

Ben: Bun venit din nou la Vocafy Unpacked. Sunt Ben și sunt aici cu Clara. Astăzi încercăm ceva puțin diferit. Vom aprofunda povestea unei adevărate legende în învățarea limbilor străine, cineva ale cărei metode par incredibil de moderne, deși și-a început călătoria acum aproape un secol.

Clara: Salut, Ben. Sunt foarte entuziasmată de acest subiect. Vorbim despre Kató Lomb, o interpretă și poliglotă maghiară care este un erou personal pentru mulți cursanți de limbi străine, inclusiv pentru mine.

Ben: Trebuie să recunosc, numele ei nu-mi era cunoscut până să o menționezi tu. Ce face povestea ei atât de specială?

Clara: Ei bine, pentru început, ea nu era o „înnăscută”. Profesorii ei chiar i-au spus că nu are talent la limbi străine. Era chimistă de profesie, cu un doctorat în fizică și chimie. Călătoria ei în lumea limbilor străine nu a început într-o sală de clasă, ci din pură plictiseală și curiozitate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ben: O chimistă? Nu este profilul la care m-aș aștepta de la cineva care a învățat... câte limbi?

Clara: Folosea activ șaisprezece. Și a învățat-o pe prima, rusa, de una singură în timp ce se ascundea, folosind doar un roman de consum și un dicționar. Acea experiență i-a modelat întreaga filozofie. Pentru ea, limbile nu erau materii academice; erau unelte pentru conectare, ferestre către alte lumi.

Ben: Deci care era secretul ei? Dacă nu era talentul nativ, atunci ce era?

Clara: De fapt, avea o formulă pentru asta, pe care o ador. Ea spunea: Succes = (Timp Investit + Motivație) / Inhibiție.

Ben: Hai să analizăm asta. Timpul și motivația au sens. Dar împărțirea la inhibiție? Ce înseamnă asta?

Clara: Inhibiția este frica de a face greșeli. Este acea voce din capul tău care spune: „Nu vorbi până nu o poți spune perfect.” Lomb credea că aceasta este cea mai mare barieră în calea învățării. Întreaga ei metodă este construită pe maximizarea motivației și pe minimizarea absolută a acelei frici. O vorbă faimoasă de-a ei este: „O limbă este singurul lucru pe care merită să-l știi chiar și prost.”

Ben: Ador citatul ăsta! Este atât de eliberator. Deci, cum a stimulat acel factor al motivației?

Clara: Regula ei numărul unu era: urmează-ți interesul, nu o programă școlară. Ea insista că ar trebui să înveți din conținut care te fascinează cu adevărat. Nu contează dacă este un roman polițist, un manual tehnic sau bârfe despre celebrități. Dacă ești cu adevărat interesat de conținut, creierul tău nu va simți că „studiază”.

Ben: Sună foarte asemănător cu filozofia din spatele Vocafy – să înveți din conținutul care îți place.

Clara: Exact. Ea a fost o pionieră a acestei idei. Avea o tehnică pe care o numea „baie de carte”. Alegea o carte în limba țintă și pur și simplu o citea, de la început până la sfârșit. Se abținea de la impulsul de a căuta fiecare cuvânt necunoscut. În schimb, se concentra pe înțelegerea esenței poveștii din context, luând dicționarul doar atunci când un cuvânt reapărea constant și îi bloca înțelegerea.

Ben: Este o abordare curajoasă. Majoritatea dintre noi simțim nevoia să înțelegem absolut fiecare cuvânt.

Clara: Dar tocmai asta ucide avântul și bucuria! Ideea ei era să construiești mai întâi un „nucleu lingvistic”. Să prinzi ritmul și structura limbii prin cantități masive de citit și ascultat. Regulile gramaticale pot veni mai târziu și vor avea mult mai mult sens, pentru că practic doar pui nume unor tipare pe care ai început deja să le recunoști intuitiv.

Ben: Ok, deci avem un input masiv, bazat pe interes, și o atitudine neînfricată față de greșeli. Ce altceva se mai găsea în trusa ei de instrumente?

Clara: Încă două lucruri foarte practice. În primul rând, transformă-l într-un obicei zilnic. Ea credea cu tărie că 10-15 minute de învățare concentrată în fiecare zi sunt mult mai puternice decât o sesiune de tocit de trei ore o dată pe săptămână. Folosea ceea ce ea numea „timp mort” – așteptatul la coadă, naveta – pentru a recapitula cuvinte sau pentru a asculta.

Ben: Acesta e un obicei pe care ni-l putem forma cu toții. Care era al doilea lucru?

Clara: Acesta s-ar putea să sune puțin ciudat, dar e genial: obișnuiește-te cu sunetul propriei voci. Îi încuraja pe cursanți să citească texte cu voce tare și chiar să vorbească singuri în limba țintă. Te ajută să treci peste acea barieră psihologică a vorbitului. Te face să simți că acele cuvinte îți aparțin, așa că atunci când vine momentul să vorbești cu altcineva, nu mai pare atât de străin și înfricoșător.

Ben: Deci, pentru a rezuma filozofia ei: Uită de talent. Găsește ceva ce iubești, scufundă-te în acel subiect, nu-ți fie frică să greșești, fă asta puțin în fiecare zi și exersează vorbind singur. Sună atât de simplu, atât de... uman.

Clara: Chiar este. Și aceasta este moștenirea ei de durată. Kató Lomb a demistificat învățarea limbilor străine. Ea a arătat că nu este un dar rezervat câtorva talentați, ci o abilitate accesibilă oricui are suficientă curiozitate și abordarea corectă, practică. A demonstrat că drumul spre fluență nu începe cu o genă specială, ci cu o singură poveste captivantă.

Ben: Ce mesaj puternic. Parcă vorbea direct cu fiecare cursant care s-a simțit vreodată frustrat sau a crezut că „pur și simplu nu se pricepe la limbi străine”.

Clara: Absolut. Ea ne dă tuturor permisiunea de a fi cursanți imperfecți și, făcând asta, ne arată calea cea mai directă pentru a deveni cu adevărat fluenți.

Ben: Clara, îți mulțumesc că ne-ai împărtășit povestea ei. Mă simt cu adevărat inspirat.

Clara: Cu plăcere. Sper că și ascultătorii noștri se simt la fel.